Astm bronșic

Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a arborelui traheobronşic la o multitudine de stimuli externi . Astfel, el este un sindrom caracterizat din punct de vedere fiziologic prin reducerea generalizată, variabilă şi reversibilă a calibrului bronhiilor și este manifestat prin dispnee expiratorie, tuse, wheezing.

Se clasifică în funcție de stimuli:

– Astm alegic – apare datorită unor particule numite alergogeni, din categoria alergogeni fac parte :

  • alergogeni inhalanți : praf, fulgi, făină, polen ;
  • alergogeni prin ingestie ;
  • alergogeni injectabili : medicamente și înțepături de albine.

– Astm infecțios : infecții respiratorii care au un rol predominant în declanșarea bronhospasmului (germeni saprofiți)

– Astmul cu alte etiologii :

  • Psihic – șoc psihic, emoție puternică;
  • Meteo – reprezentate de temperatură, presiune atmosferică, umiditate, vânt, amplitudine, raze UV;
  • Factori iritanți : pulberi, gaze iritante, fum, mirosuri grele.

Obiectivele tratamentului recuperator

  1. Tonifierea musculaturii respiratorii în mod special a diafragmei;
  2. Diminuarea frecvenței respiratorii, concomitent cu creșterea amplitudinii respirației;
  3. Creșterea sau scăderea ritmului respirator;
  4. Mărirea sau micșorarea pauzelor dintre inspir și expir;
  5. Creșterea amplitudinilor mișcărilor respiratorii;
  6. Creșterea capacităților de efort și ameliorarea sindromului obstructiv (readaptarea la efort se face prin antrenament progresiv și ergoterapeutic).
TOP