Gonartroza

Gonartroza este o afecțiune cronică degenerativă a articulației genunchiului care duce la deteriorarea progresivă a meniscurilor, ligamentelor si a cartilajului articular, astfel apărand durerea și limitarea mobilitătii genunchiului. Gonartroza reprezintă o problemă de sănătate importantă, netratată evoluția este progresivă cu accentuarea durerilor, limitarea mișcărilor articulare și deformare iar în stadiu tardiv se ajunge la invaliditate.

Simptome:

  • Durerea articulară cu caracter mecanic  sau permanent în puseu (reactivare) sau în stadiul avansat, localizată la nivelul interliniului femuro-rotulian extern, la întreaga interlinie articulară, pe fața internă sau externă a genunchiului, pe fața antero-internă a tibiei
  • Redoarea articulară, de inactivitate – durată de câteva minute până la 15 minute;
  • Limitarea perimetrului de mers, în fazele avansate de boala.

Obiectivele tratamentul recuperator în gonartroză:

  • Reducerea durerii și inflamației;
  • Conservarea/refacerea amplitudinii de mișcare;
  • Reechilibrarea tonusului muscular prin: tonizarea mușchilor hipotoni, decontracturarea mușchilor aflați în contractură antialgică;
  • Conservarea/refacerea forței și rezistenței musculare;
  • Conservarea/refacerea stabilității articulare.
TOP