Definiţie: Diminuarea sau pierderea funcţiei motorii şi/sau senzitive în segmentele toracic, lombar sau sacrat (nu şi cervical) al măduvei spinării, secundar leziunii elementelor rahidiene.
Paralizia motorie reprezintă diminuarea sau abolirea motricității unui mușchi, a unui grup
muscular sau a unei părți din corp. Prin analogie, abolirea sau diminuarea funcției senzoriale
reprezintă paralizie senzorială.
În funcție de intensitate, paralizia poate fi completă, plegie, sau incompletă, pareză .
Paraplegia reprezintă o paralizie motorie și frecvent senzorială, caracterizată printr-un
deficit motor al membrelor inferioare (mai accentuat decât în parapareza).
Parapareza poate fi flască sau spastică.
Obiectivele kinetoterapiei:
- prevenirea deformărilor şi a atitudinilor vicioase,
- menţinerea / creşterea mobilităţii articulare,
- câştigarea controlului posturii şi a echilibrului,
- creşterea forţei şi rezistenţei muşchilor total/parţial inervaţi,
- reeducarea ortostatismului şi a activităţii de transfer,
- reeducarea mersului / prehensiunii.