Sindromul de tunel carpian este cea mai frecventă neuropatie în zilele noastre. Aceasta este cauzată de compresia nervului median de la încheietură, într-un spațiu limitat, mărginită de oasele carpiene, extremitățile distale de radius și cubitus, și de retinacululul flexor.
Anatomie
Tunelul carpian este o structură dreptunghiulară, cu 3 laturi formate de oasele carpiene şi a patra, superioară, reprezentată de ligamentul transvers carpian, prin acest spaţiu trecând nervul median şi 9 tendoane (flexorul lung al policelui, flexorii superficiali şi profunzi ai degetelor) . Fiind o structură neexpansibilă, orice inflamaţie care creşte presiunea în acest spaţiu va duce la compresia nervului median.
Epidemiologie:
Sindromul de canal carpian apare mai frecvent la femei (prevalenţa de 5,8%) faţă de bărbaţi (0,6%), la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Studiile recente arată că prevalenţa sindromului de canal carpian nu este mai mare la utilizatorii intensivi de computer, frecvenţa fiind aceeaşi cu cea din populaţia generală.
Simptomatologie:
Simptomele clasice ale sindromului de canal carpian cuprind senzaţie de hipoestezie şi parestezii la nivelul feţei palmare şi al degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea radială a degetului 4. Un simptom precoce tipic este trezirea pacientului în timpul nopţii cu senzaţie de amorţeală sau durere la acest nivel, iar în timpul zilei aceste simptome apar în timpul activităţilor care necesită o flexie sau o extensie accentuată sau la mişcări repetitive de flexie-extensie. Durerea şi amorţeala de la nivelul mâinii pot iradia în antebraţ sau pe faţa palmară a pumnului. Simptomele se pot ameliora dacă pacientul scutură de câteva ori mâna sau schimbă poziţia acesteia. Alte simptome care pot apărea sunt senzaţia de tumefiere a mâinii, de tegumente uscate sau reci. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente şi apar şi deficite motorii cu scăderea progresivă a forţei musculare, pacientul putând scăpa cu uşurinţă obiectele din mână.
Examinare fizică
La inspecţie, compararea celor 2 mâini şi a eminenţei tenare şi hipotenare de la mâna afectată poate arăta asimetrie. Scăderea forţei la nivelul musculaturii tenare se testează prin abducţia contra rezistenţă a policelui. Sensibilitatea cutanată se testează prin discriminarea a două puncte în teritoriile inervate de nervul median comparativ cu nervul radial. Testele specifice sunt reprezentate de testul Phalen, Tinel şi cele de compresie nervoasă. Testul PHALEN constă în flexia forţată a pumnului la 90 de grade timp de 1 minut, iar pozitivarea lui înseamnă apariţia simptomelor sindromului de canal carpian. Testul PHALEN INVERSAT se face în acelaşi mod, dar cu pumnul în extensie forţată.
Testul TINEL constă în lovirea uşoară cu degetele a zonei palmare a pumnului, fiind pozitiv atunci când apar simptome senzitive în teritoriul de distribuţie al nervului median.
Testul de compresie nervoasă constă în aplicarea unei presiuni cu două degete de către examinator la nivelul tunelului carpian timp de 1 minut şi apariţia simptomelor senzitive în acelaşi teritoriu. În literatura de specialitate există documentate o senzitivitate de 68% şi o specificitate de 73% pentru testul Phalen, o senzitivitate de 50% şi specificitate de 77% pentru testul Tinel şi o senzitivitate de 64% şi specificitate de 83% pentru testul de compresie nervoasă.
Afectarea funcțională
Din punct de vedere funcţional, pacientul prezintă dificultatea de a adormi din cauza simptomatologiei predominant nocturne. Deoarece anumite mişcări repetitive sau susţinute declanşează simptomele, unele activităţi din viaţa cotidiană, de exemplu condusul maşinii sau activitatea la computer, devin mai dificile. În stadiile tardive, când apare scăderea forţei musculare la nivelul eminenţei tenare, pacientul poate scăpa din mână obiectele mai grele. Persistenţa sindromului limitează activităţile de îmbrăcare şi autoîngrijire.